02. Cash_shutterstock_132181025
Produse financiare pentru cash

Dobânzile ROBOR au redevenit nervoase. BNR le-a potolit cu 2 mld. lei

 

24 aprilie 2014

Scadenţa unei emisiuni de titluri de stat de 5,2 mld. lei nu a reuşit să tempereze ieri elanul dobânzilor interbancare ROBOR pe termene scurte, BNR considerând necesar să intervină şi cu o injecţie de lichiditate realizată printr-o operaţiune repo de 2 mld. lei la care au venit şase bănci.

ROBOR pe o zi sărise de 4% pe an în prima parte a zilei de ieri pe piaţa monetară, semnalul de creştere fiind limitat însă la ratele pe termene scurte de până la o lună.

A fost a doua oară luna aceasta şi totodată a doua oară în 2014 când BNR a organizat o licitaţie repo la dobânda de politică monetară de 3,5% pe an. Analiştii explică puseul dobânzilor din ultimele două zile prin factori conjuncturali, estimând că pe fond excesul de lichiditate la nivelul pieţei se menţine după cum ar indica şi stabilitatea ratelor ROBOR pe termene mai lungi.

„Cred că suntem în continuare într-o fază de exces  de lichiditate pe piaţa monetară. Creşterea de dobânzi din ultimele două zile este temporară şi vine pe fondul sfârşitului perioadei de constituire a rezervelor minime obligatorii. Probabil că au fost unii jucători care nu şi-au făcut bine calculele“, comentează Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank.

Şi Vlad Muscalu, economistul-şef al ING Bank, se aşteaptă ca această tensiune să fie temporară, acuzând în acelaşi timp “stilul opac al băncii centrale” în privinţa furnizării de informaţii care să dea o imagine mai clară asupra nivelului lichidităţii din piaţă.

Sursa: Ziarul Financiar