02. Cash_shutterstock_132181025
Produse financiare pentru cash

Guvernul a adoptat continuarea programului „Prima casă”. Dobânda scade, dar și creditele ce pot fi acordate

 

30 decembrie 2015 Programul „Prima casă“ va continua, pentru 2016 fiind alocat un plafon total de garantare în valoare de 1,5 miliarde de lei, față de peste 2,5 miliarde în acest an, potrivit unei Hotărâri adoptate astăzi de Guvern.

Din acest plafon total, 200 de milioane de lei vor fi eliberate ca urmare a rambursărilor creditelor la scadență și/sau anticipate, a lichidării creditelor acordate inițial în cadrul programului în vederea acordării de garanții pentru achiziționarea sau construirea unei noi locuințe.
Guvernul a decis și diminuarea ratei dobânzii, prin reducerea marjei maxime aplicate indicatorului Robor la 3 luni, de la 2,5%, la 2%.

Noul nivel al costurilor totale se va aplica tuturor solicitărilor de acordare a unei finanțări garantate în cadrul Programului „Prima casă“ aflate în curs de analiză la data intrării în vigoare a acestei Hotărâri de Guvern, scrie în comunicatul Executivului.

De la lansarea programului, în 2009, până în prezent au fost acordate peste 166.000 garanţii, pentru finanţări în valoare de peste 3.202 milioane de euro (după preluarea a 50% din risc de către bănci), respectiv peste 13,9 miliarde de lei. În cursul acestui an au fost emise 30.070 de garanții în valoare de 2.522,9 milioane de lei.

Garanţiile pentru creditele destinate achiziţiei sau construcţiei de locuinţe în cadrul Programului se acordă numai în lei, de către finanţatorii care au optat pentru a prelua 50% din riscurile asumate de stat în cadrul etapelor anterioare