02. Cash_shutterstock_132181025
Produse financiare pentru cash

Insolvența persoanelor fizice: Calendarul implementării legii, în 2016

 

29 decembrie 2015 Normele metodologice de aplicare a Legii 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice sunt deja finalizate la nivelul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor urmând să fie adoptate în aprilie 2016, a comunicat Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri. Instituția a publicat Planul de acţiune al implementării Legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice.

Mii de noi posturi de grefieri, judecători, lucrători ANPC

Acest plan include suplimentarea personalului instituţiilor reprezentate în cMii de noi posturi de grefieri, judecători, lucrători ANPC, generate de noua leomisiile de insolvenţă, respectiv ANPC, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) şi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Potrivit documentului citat, hotărârea de Guvern care permite suplimentarea personalului ANPC cu 180 de persoane ar putea fi adoptată până în aprilie 2016.

Numărul de posturi în ONRC şi ORCT ar urma să fie majorat cu 500 pentru Buletinul Procedurilor de Insolvenţă iar actul normativ în acest sens ar putea fi aprobat în Guvern până în mai 2016. Dezvoltarea, testarea şi punerea în producţie a sistemului informatic pentru înfiinţarea în cadrul Buletinului Procedurilor de Insolvenţă a secţiunii „Debitori – persoane fizice cu obligaţii ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi” s-ar putea finaliza în august 2016, condiţionat de primirea fondurilor şi încheierea contractului de achiziţie publică.

De asemenea, se are în vedere şi suplimentarea posturilor în CSM astfel: 600 de judecători, 750 de grefieri de şedinţă, grefieri registratori şi arhivari. În acest sector vor fi organizate şi cursuri de formare profesională în condiţiile în care, potrivit comunicatului citat, există un număr foarte mic de formatori în această materie.

Comisiile de insolvență, în funcțiune în iulie

Până în luna iulie a anului viitor este prevăzută constituirea comisiei de insolvenţă la nivel central iar până în septembrie – noiembrie constituirea celor 42 de comisii teritoriale (judeţene).

Printre primele măsuri ale comisiei de insolvenţă la nivel central se numără elaborarea criteriilor pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil (estimată a se finaliza în noiembrie 2016), elaborarea criteriilor pentru evaluarea nevoilor de locuit ale debitorilor şi ale familiilor acestora (noiembrie 2016), întocmirea listei evaluatorilor autorizaţi pentru procedura insolvenţei persoanelor fizice (noiembrie 2016), protocoale de colaborare cu instituţiile/entităţile relevante, pentru facilitarea fluxului de informaţii din/dinspre Comisia de insolvenţă la nivel central (noiembrie 2016), formare profesională a personalului (noiembrie 2016) şi campanii de informare (demarare: august 2016, condiţionat de alocarea bugetului; finalizare: noiembrie 2016).

Deși trebuia să intre în vigoare pe data de 1 ianuarie 2016, legea insolvenței persoanelor fizice a fost amânată cu un an de Guvern, motivul fiind că niciuna măsurile de implementare nu au fost realizate până acum.