02. Cash_shutterstock_132181025
Produse financiare pentru cash

Isărescu ar trebui să primească un nou job. Întrebarea este dacă îşi doreşte această transformare

 

18 aprilie 2014

Mugur Isărescu îşi doreşte şi va primi un nou mandat de guvernator al Băncii Naţionale, al cincilea. Întrebarea e ce va face în următorii cinci ani. Pentru ce va veni zilnic la serviciu, având în vedere că actualele obiective ale BNR, stabilitatea preţurilor şi stabilitatea financiară, sunt bifate?

Inflaţia este la minime istorice, în jurul a 1% pe an, în parametrii europeni. Ea este prea mică pentru economia românească, producând dureri de cap ministerului de finanţe în privinţa încasărilor în valoare nominală şi multor companii care au fost obişnuite să trăiască din majorări de preţuri, şi nu din competitivitate.

Cursul valutar este stabil şi relativ liber, rezerva valutară este chiar prea mare după cum spune chiar guvernatorul, iar deficitul de cont curent, punctul vulnerabil al economiei, aproape că a dispărut, România ajungând să ramburseze valută în loc să beneficieze de intrări.

Sistemul bancar, chiar dacă se luptă cu nişte credite neperformante mai mari,  este supralichid, provizionat şi ţinut militar sub control. Iar, oricum, odată cu noua Uniune Bancară Europeană, supravegherea celor 40 de bănci, sau câte vor rămâne, va fi împărţită cu Banca Centrală Europeană şi nu se va întâmpla nimic.

Deci, cu ce se vor ocupa Isărescu, şi ceilalţi trei membri executivi (prim-viceguvernatorul şi cei doi viceguvernatori), dintre care cel mai probabil doar doi vor primi un nou mandat? Cu aderarea la euro? Criteriile tehnice (principiul bugetar, inflaţia, intervalul de fluctuaţie a cursului şi nivelul dobânzilor) sunt aproape îndeplinite şi, oricum, noua ţintă de schimbare a leului cu moneda unică europeană se duce înspre 2019 – 2020.

Acum o săptămână BNR a organizat simpozionul „Transformări în economia românească“, cu prilejul suitei de manifestări aniversare ale BNR (1880-2014).

După ani de zile de discuţii şi de luptă cu inflaţia, cu dobânzile mari, cu cursul, cu politica monetară şi valutară, BNR a pus pe masă o nouă temă – cum arată economia românească, din punct de vedere nu macroeconomic, ci real, cu zonele, clusterele industriale care s-au format, unde suntem pe plus, unde suntem pe minus, unde avem productivitate, unde au venit investiţiile străine şi ce s-a întâmplat acolo etc.

Colegul meu Sorin Pîslaru, care a pus pe masă la ZF, prin articole, tema şi a dezindustrializării şi a reindustrializării României, a pus o întrebare, comentând titlul simpozionului: ce transformări au avut loc în economie, bune, rele, pentru că BNR nu şi-a asumat niciun atribut în titlu? Răspunsul guvernatorului a fost: „Am ales câteva dintre ele (transformări identificate în materialele de prezentare din cadrul conferinţei – n.red.) vizibile cu ochiul liber. Eu cred că sunt transformări pozitive, unele chiar mă îngrijorează“.

După 24 de ani România s-a transformat. Dar de la sine, fără un plan politic şi economic al României, reprezentată prin politicieni şi prin elita financiară şi de business naţională. Dar transformarea a avut ca motor investiţiile străine, doar în funcţie de un interes aflat la Viena, Paris, Atena, Berlin, Varşovia, Detroit sau Washington, de banii trimişi de românii care au plecat la muncă în străinătate, de banii scoşi afară de către politicienii şi oamenii de afaceri români.

Avem clustere industriale în domeniul auto sau IT-ului, dar am pierdut capacităţile petrochimic şi metalurgic. Dacă vreţi să vedeţi cele 17 clustere industriale ale României, identificate de Banca Naţională, le găsiţi pe site-ul băncii.

Transformări în economia românească am avut. Dar unde este dezvoltarea? Şi aceasta este întrebarea care stă în mintea multora. Banca Naţională nu a mai vrut şi acest cuvânt în tema conferinţei, pentru că nu există un consens în societate şi nici reprezentanţii băncii nu îşi asumă să apere acest lucru, având în vedere că nivelul de trai este foarte împărţit, iar mijlocul lipseşte cu desăvârşire.

Atâta timp cât „Dezvoltarea“ nu are în spate un plan, un concept asumat, dezbătut, promovat, marketat, consensualizat, ca să intre în mintea societăţii, este ca şi când nu ar fi. Şi nu avem un asemenea plan, care să fie identificat cu România sau cu interesul naţional. Iar asta constată şi guvernatorul BNR: „Păi dacă nu consensualizăm lucrurile care au fost în trecut, cum să consensualizăm ce va fi în 2018, 2019?“. El a spus acest lucru referindu-se la faptul că nici elita macroeconomică şi politică a României, care se învârte în jurul Băncii Naţionale, nu are un punct de vedere comun în privinţa trecutului economic, darămite în privinţa viitorului. „Aici la BNR consensualizarea se mai face şi cu  forţa. Trebuie făcut aşa, pentru că aşa a zis guvernatorul“, a explicat Isărescu modul practic de funcţionare.

Poate chiar acesta este exemplul care ne lipseşte în privinţa realizării unui plan de dezvoltare a economiei româneşti, pe care să îl considerăm ca fiind al nostru.

Cu ocazia discuţiilor privind conducerea BNR, Parlamentul ar trebui să îi impună guvernatorului, să îi dea mandat prin lege, să facă un plan de dezvoltare a economiei româneşti, cu un ritm de creştere de 5% pe an, astfel încât în momentul în care vom adopta efectiv euro să stăm singuri în picioare, fără să ne ajute FMI, Banca Mondială sau Comisia Europeană.

Mugur Isărescu are toată autoritatea, experienţa şi poate realiza consensul politic în privinţa acestui plan. Nu cred că îl va contesta nimeni, iar politicienii vor fi cei mai bucuroşi în această privinţă, pentru că ei vor beneficia de rezultate. La BNR sunt toate datele statistice, cei care lucrează acolo nu sunt schimbaţi odată cu schimbările de la putere, au toată liniştea necesară pentru a gândi şi se pot uita ce s-a făcut şi în alte ţări. Având în vedere că inflaţia, cursul şi dobânzile au intrat în plajele europene, BNR ar trebui să ceară ea schimbarea statutului, astfel încât să se ocupă şi de partea  comercială a economiei, nu numai de macro. Aceasta ar trebui să fie noua paradigmă pentru banca centrală, de dezvoltare a economiei, scrisă în lege, nu numai lăsată într-un program de guvernare care este citit odată în Parlament şi apoi lăsat uitării.

Dar întrebarea este dacă Isărescu îşi doreşte „acest nou job“, deoarece acesta implică mult mai mult decât asistarea şi transformarea economiei româneşti.

După Al Doilea Război Mondial, economia italiană era în pragul colapsului, fiind la un pas să cadă în mâinile comuniştilor, ceea ce ar fi fost un dezastru în lupta cu sovieticii pentru americani şi Europa de Vest. Transformarea şi dezvoltarea economică a peninsulei au fost făcute de un bancher, comercial, Enrico Cuchia, care, fără să fie un personaj public, a fost unul dintre cei mai puternici finanţişti ai Europei între 1960 şi 2000. Dezvoltarea economică a Italiei i-a aparţinut lui şi nu politicienilor.

Sursa: Ziarul Financiar