02. Cash_shutterstock_132181025
Produse financiare pentru cash

Legea falimentului personal, amânată cu un an

 

23 decembrie 2015 Guvernul a decis astăzi prorogarea cu un an, până în decembrie 2016, a aplicării Legii privind insolvenţa persoanelor fizice, potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.

Acesta a explicat că decizia a fost luată pentru că niciunul dintre paşii de implementare prevăzuţi în lege nu a fost atins, deşi în lege au fost prevăzute termene concrete.

„Astfel că Guvernul a fost nevoit, deşi nu a dorit, să amâne aplicarea acestei legi până în decembrie 2016. Totodată, avem stabilit un plan de acţiune ca aceşti paşi să fie implementaţi”, a precizat Suciu, citat de Agerpres.

Astfel, la trei luni de la publicarea Legii în Monitorul Oficial, în iunie 2015, trebuia constituită o comisie de insolvenţă la nivel central. Faptul că această comisie nu a fost constituită a dus la alte întârzieri în lanţ.

„Astfel că suntem într-un calendar imposibil de implementat. Considerăm legea oportună, dar trebuie să fie funcţională. Sunt probleme serioase, un efort logistic imens, care nu s-ar fi putut implementa uşor. Planul Guvernului este pe un an, iar ANPC trebuie să vină cu raportări trimestriale pentru implementarea acestui plan”, a adăugat Dan Suciu.

Potrivit acestuia, pentru aplicarea legii este nevoie de angajarea a 180 de persoane în cadrul ANPC şi a 140 de persoane în comitetele de insolvenţă. În plus, Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să pregătească încă 600 de judecători şi să angajeze 750 de grefieri.

Legea privind insovenţa persoanelor fizice a fost adoptată de Parlament în luna mai şi publicată în Monitorul Oficial în iunie.