02. Cash_shutterstock_132181025
Produse financiare pentru cash

Philippe Lhotte, Şeful BRD: Nu ne aşteptam la atât de multe insolvenţe pe zona IMM-urilor

 

13 februarie 2014

Philippe Lhotte

Philippe Lhotte, şeful BRD, spune că pierderea din 2013 închide un capitol mai complicat din istoria băncii şi aşteaptă profit pe 2014. 

BRD-SocGen, a doua mare ban­că din sistem, cu un bilanţ de 47 mld. lei (10,5 mld. euro), a raportat surprinzător o pierdere pe 2013 de 385 mil. lei, rezultatul din T4 anulând plusul de la nouă luni. Pe bursă acţiunile au scăzut imediat cu 4%.

Ma­jorarea puternică a provizioanelor pen­tru credite neperformante, cu 2 mld. lei pe tot anul, a înghi­ţit un rezultat operaţional brut deja slăbit de căderea businessului cu finanţări pentru companii, acolo unde banca a decis să fie mai prudentă.

Rezultatul a derapat dramatic în ultimul trimestru al anului trecut când managementul BRD a hotărât să constituie provizioane suplimentare de peste 900 mil. lei într-un efort de acoperire cât mai confortabilă a potenţialelor pierderi din credite proaste. Efor­tul s-a soldat cu o pierdere de circa 436 mil. lei în T4, care a spulberat profitul de 51 mil. lei acumulat după primele nouă luni ale anului, însă câştigul a fost creşterea spectaculoasă a gradului de acoperire a creditelor neperformante cu provizioane de la 52% la aproape 70%. În anii precedenţi profitabilitatea BRD fusese susţinută inclusiv printr-un nivel mai modest de provizionare, gradul de acoperire din 2010 fiind de numai 35%. Pierderea pe 2013 ar fi fost mai mare fără contribuţia unei operaţiuni contabile de eliberare de pasive fiscale amânate de 170 mil. lei.

WikiZF: Profilul companiei BRD

„Nu ne aşteptam la atât de multe insolvenţe în 2013 pe zona IMM-urilor. Apoi declinul de pe piaţa imobiliară a continuat să afecteze valoarea colateralului şi a trebuit să completăm provizioanele. Mă simt confortabil cu actualul grad de acoperire a neperformantelor. Noi am hotărât să creştem provizionarea, nu a fost o sugestie din partea BNR, chiar dacă am discutat subiectul şi au fost în permanenţă la curent cu deciziile noastre. Creşterea gradului de acoperire a fost o alegere strategică şi necesară“, explică Philippe Lhotte, preşedinte director general al BRD.

Banca a acumulat doi ani consecutivi cu pierdere, minusul total ridicându-se la 716 mil. lei. Lhotte susţine însă că 2013 a fost un an de tranziţie care a pus bazele revenirii pe profit în 2014 după întărirea controlului riscului.

„Pierderea pe 2013 închide un capitol mai complicat din istoria BRD şi deschide un capitol nou şi pentru noi, şi pentru clienţi, care cred că deja simt asta cel puţin din creşterea vitezei de răspuns la solicitările de credite. Nu văd motive ca 2014 să nu fie anul revenirii pe profit pentru că sunt optimist în privinţa evoluţiei costului riscului.“ Fără să dea mai multe explicaţii, Lhotte a invocat perioada 2006-2010 când banca a avut o politică agresivă de creditare. Patrick Gelin, cel care conducea banca atunci, nu a dorit să comenteze această poziţie.

Sursa: Ziarul Financiar