02. Cash_shutterstock_132181025
Produse financiare pentru cash

Tensiunea de pe piaţa monetară s-a calmat: dobânzile scad din nou

 

25 aprilie 2014

Dobânda interbancară Robor pe o zi a scăzut ieri cu un punct procentual, la 3,3% pe an, după o repriză de creştere de 2,5 puncte procentuale consemnată în cele trei şedinţe precedente. Scăderea dobânzilor, anticipată de altfel de către analişti, confirmă practic percepţia generală privind existenţa unui exces de lichiditate pe piaţa monetară.

Creşterea recentă a dobânzilor venise în contextul apropierii finalului perioadei de constituire a rezervelor minime obligatorii şi cel mai probabil a fost determinată de faptul că unele bănci şi-au făcut calcule greşite privind sumele care trebuiau depuse la BNR. De altfel, creşterea a fost vizibilă doar în cazul ratelor pe termen foarte scurt, iar tensiunile au fost calmate inclusiv pe fondul unei intervenţii a BNR, care a injectat 2 mld. lei în piaţă printr-o operaţiune de tip repo.

„Chiar dacă recentul episod de volatilitate ridicată în ratele pe termen foarte scurt a condus la creşteri în ratele pentru scadenţe mai îndepărtate, anticipăm că aceste tensiuni nu vor persista, iar scăde­rile în segmentul una-trei luni sunt în linie cu această prognoză“, scriu într-o notă analiştii de la ING Bank. Aceştia se aş­teaptă ca în următoarele zile dobânda overnight să revină la nivelul de 2% pe an, unde se afla la sfârşitul săptămânii trecute.

Dobânda Robor la 3 luni, utilizată ca referinţă pentru costul creditelor de retail în lei, crescuse cu circa 0,1 puncte procentuale la începutul săptămânii, dar a scăzut ieri şi a revenit spre pragul de 3% pe an. Practic, creşterea Robor la 3 luni nu a fost nici pe departe la nivelul celei din ianuarie-februarie, când într-un interval de numai câteva zile a ajuns de la 2% pe an la 3,5% pe an. BNR a intervenit ieri pe piaţa monetară printr-o operaţiune repo cu scadenţa peste o săptămână, prin care a injectat 2 miliarde de euro. Banii au fost absorbiţi de şase bănci la dobânda de politică monetară de 3,5% pe an.

Prin operaţiunile repo, BNR furnizează lichiditate şi preia în schimb titluri de stat din portofoliile băncilor împrumutate. Este a doua oară în acest an când BNR alimentează piaţa cu lichiditate, ambele operaţiuni având loc luna aceasta. La prima a injectat 1,2 mld. lei.

Sursa: Ziarul Financiar