02. Cash_shutterstock_132181025
Produse financiare pentru cash

Adrian Vasilescu, BNR: Când vom trăi altfel?

 

16 aprilie 2014

Speranţa, deseori, a atins cote înalte. Dar s-a dovedit a fi fost un prost sfetnic.

Imediat după decembrie ’89, speranţa grăbise reducerea bruscă a săptămânii de lucru. Apoi, a determinat renunţarea la normele de producţie, restituirea părţilor sociale şi folosirea întregii rezerve valutare pentru importuri de bunuri de consum. Plus acordarea de credite bancare pentru plata salariilor neacoperite cu muncă şi cu mărfuri. Mulţi, atât politicieni, cât şi oameni de rând, gândeau că ţara e bogată şi că un singur lucru mai era  necesar ca să trăim bine: să schimbăm raportul între producţie şi consum.

Partida, într-o primă fază, au câştigat-o cei care credeau că sosise vremea ca societatea să muncească mai puţin şi să consume mai mult. Zis şi făcut. S-a muncit mai puţin, aşa că producţia a început să cadă. Şi cantitativ, şi calitativ. S-a consumat, în schimb, mai mult. Dar numai un an: în 1990. Atunci, în 1990, consumul depăşise valorile din 1989. Dar nu a mai putut fi egalat timp de mulţi ani. Unde nu era producţie mai mare, care să fie acceptată de piaţă, nu putea fi consum sporit.

Totuşi, o bună parte a populaţiei continua să viseze o bunăstare imposibilă, schiţată pe baza unor imagini răzleţe, adunate de prin reviste şi filme occidentale. Din nefericire, acest vis nu exprima o bunăstare pe care s-o fi putut înfăptui noi, în România, cu mijloacele noastre, în condiţiile noastre. Şi, mai ales, nu era o bunăstare pe care s-o fi visat populaţia României în anii ’90. Dovadă că viaţa n-a curs ca în vise, ci pe făgaşul ei real. Am epuizat o bună parte din resurse într-o încercare disperată de a trăi mai presus de puterile noastre. Ne-am dezmeticit abia când sacul a ajuns la fund. Au urmat inflaţia, şomajul, scăderea nivelului de trai.

Reforma, acceptată de întreaga populaţie, înainta încet. Foarte încet. Nu numai din cauza guvernului şi a politicienilor. Ci şi din cauza celor care alcătuiesc categoria statistică numită populaţie. Multora trecerea de la colectivism la individualism, la manifestarea iniţiativei individuale şi a riscului personal, li se părea o treabă mult prea complicată. Mentalitatea colectivistă simplifică lucrurile. Greutatea se mai mută de pe un umăr pe altul, chiar fără să se observe, o cadenţă pierdută se camuflează, bunurile dobândite se împart cât de cât egal, cu diferenţe nesemnificative, aşa încât şi cei care încurcă lucrurile îşi primesc partea. Iar dacă nu le ajunge mai „ciupesc“ din „oala comună“. Toate aceste „fixaţii“, de care societatea românească nu se despărţea râzând, continuau să lovească economia cu toată puterea ce le mai rămăsese.

Schimbările ce s-au produs începând din anul 2000 – creşterea economică, intrarea în NATO, palma bătută cu Uniunea Europeană pentru 1 ianuarie 2007 – au făcut ca imaginaţia să lucreze febril: va năvăli aici capitalul străin, magazinele se vor umple de mărfuri „ca-n filmele occidentale“, statele dezvoltate se vor îndura în sfârşit să ne ajute, nivelul de viaţă se va îmbunătăţi. Între 2004 şi 2008, timp în care România a trecut prin cei cinci ani de boom, părea că visul începe să se împlinească. A venit însă criza şi speranţa a cedat locul fatalismului. O mare parte a populaţiei a început să creadă că nu mai are rost să aştepte schimbări, pentru că ele nu vor veni. S-a spulberat încrederea într-un viitor pe care parcă societatea a obosit să şi-l mai închipuie în vreun fel. Mai ales că România continuă să deţină lanterna roşie a nivelului de trai în Europa.

Şi acum? Iată, criza ne-a reamintit că o naţie este matură pentru schimbare numai dacă înţelege bine ce reprezintă valoare, ce trebuie să fie aruncat peste bord şi ce trebuie să fie păstrat. A venit deci timpul, prea mult aşteptat, să înţelegem ce ne trage înapoi,  să vedem unde ne aflăm şi unde trebuie să ajungem, ce avem de făcut. Dar mai cu seamă să înţelegem că nu vom putea regenera societatea, că nu vom mai trăi altfel în România până când, întâi şi întâi, nu vom regenera munca.

Sursa: Ziarul Financiar