02. Cash_shutterstock_132181025
Produse financiare pentru cash

Adrian Vasilescu, BNR: Premieră: nicio întrebare despre inflaţie

 

14 mai 2014

Cărţile de jurnalistică scriu că trenurile care ajung la timp în gară nu interesează mass-media. Trezesc interes doar trenurile care întârzie. O dovadă (de fapt nu mai ştiu a câta dovadă) am avut-o luni, când INS a publicat comunicatul privind inflaţia în luna aprilie. De-a lungul întregii zile, de dimineaţă până seara, am fost căutat de mai mulţi jurnalişti – de la televiziuni, de la posturi de radio, din presa scrisă ori de la agenţii de ştiri –, fiind solicitat să răspund la nenumărate întrebări privind creditele în franci elveţieni şi în euro, dobânzile la depozitele bancare, reluarea creditării, decizia privind trecerea la euro în 2019 şi multe altele. Nicio întrebare însă despre inflaţie. De 18 ani, de când lucrez la Banca Naţională, a fost întâia dată când, într-o zi în care s-a publicat rata inflaţiei, nu am primit nicio întrebare legată de această temă. Să înţelegem că inflaţia e socotită deja un tren care ajunge la timp în gară? Cum aprilie 2014 a fost a opta lună, una după alta, de când rata pe 12 luni a mişcării preţurilor s-a situat sub 2 la sută, putem trage o astfel de concluzie.

E cert, inflaţia a acostat într-un port liniştit. Faptul că, în aprilie, s-au ieftinit produse cum sunt franzelele, cartofii, uleiul comestibil, carnea de porc şi de pasăre, ouăle, zahărul, energia electrică, gazele, chiriile, transportul urban, telefoanele, în timp ce marea masă a mărfurilor şi serviciilor a crescut lent, intră (firesc?) în conul de umbră. Ciudat este însă faptul că până şi mult mediatizatele accize, care în aprilie au împins preţurile în sus cu 3,16 la sută la combustibil şi cu 1,77 la sută la ţigări, urcându-le semnificativ peste media generală lunară de numai 0,27 la sută, au fost uitate. Deşi, în noua conjunctură, inflaţia (de fapt dezinflaţia) este un fenomen mult mai interesant decât mişcarea preţurilor în 2010 şi 2011, chiar şi în 2012, când aveam cele mai mari creşteri de preţuri din Uniunea Europeană. Şi, în consecinţă, merită judecăţi de valoare profunde şi detaliate.

O creştere anuală a preţurilor de numai 1,21 la sută e un pas înainte spre bunăstarea râvnită. Important este însă ca această nouă poziţie să fie consolidată. Bătălia nu s-a sfârşit. Sigur, inflaţia (mişcarea agresivă în sus a preţurilor) a făcut şi bine. În sensul că, fără inflaţie, nu am fi scăpat de gravul dezacord dintre banii (mulţi) şi mărfurile (puţine) de pe piaţa românească. Răul a fost însă mare şi populaţia a căpătat o spaimă cumplită de inflaţie. Mai ales că în anii cu inflaţie foarte mare, uneori galopantă sau chiar explozivă, economia nu a funcţionat bine. Inflaţia mare a lovit puternic în  stimulentele muncii. Preţurile căţărătoare au îndepărtat numeroase categorii sociale de fluxul real al pregătirii şi performanţei profesionale. Iată o cauză, una dintre multe altele, ce a făcut ca noi să nu avem încă decât o eficienţă modestă.

Dezinflaţia (creşterea calmă a preţurilor) are şi ea probleme specifice. Reducerea dobânzilor la depozitele bancare este numai una dintre ele. Cum pot fi rezolvate aceste probleme? Iată o întrebare ce impune noi analize, noi dezbateri şi care aşteaptă răspuns. Mai cu seamă că, din 2011, de când am scăpat de recesiune, fără să fi scăpat şi de criză, înseninările şi înnourările alternează. Iar înnourările, favorizând turbulenţe ce au zgâlţâit când piaţa muncii, când investiţiile ori au provocat momente mai lungi sau mai scurte de accelerare a inflaţiei, nu ne dau încă pace.

Timpul prezent, departe de a fi doar stadiul ultim al ciclului economic ce a pornit în anul 2000, este mai ales un timp al tranziţiei către un viitor ciclu repetitiv. O fază-laborator, de corecţii succesive, în care societatea românească poate juca o singură carte câştigătoare: să-şi pregătească un nou model de creştere economică, radical diferit de cel de dinaintea crizei. Să-l gândească, apoi să-i traseze contururile şi, în sfârşit, să-l transpună în viaţa de toate zilele. Economia românească va avea astfel şansa restructurării din mers, înainte de a i se face loc unui ciclu nou, care să debuteze cu o nouă fază de avânt.

Această a treia fază – de tranziţie de la un ciclu la altul, care continuă încă – e o bună ocazie pentru corecţiile necesare. Problema este cum încheiem această a treia fază a ciclului economic şi când vom fi pregătiţi să păşim într-un nou ciclu economic. Paşi ce nu vor fi posibili fără consolidarea dezinflaţiei.

Sursa: Ziarul Financiar