02. Cash_shutterstock_132181025
Produse financiare pentru cash

BCE este aşteptată să păşească joi pe teritoriul neîncercat al dobânzilor negative pentru a forţa băncile să crediteze şi a stimula creşterea zonei euro

 

6 iunie 2014

Banca Centrală Europeană (BCE), banca centrală a zonei euro, va păşi, probabil, săptămâna aceasta pe un teren neexplorat de nicio altă mare bancă centrală reducând dobânzile, printre care cea pentru depozite sub 0%, cu speranţa că astfel va forţa băncile să crediteze, va ajuta întreprinderile mici şi mijlocii şi va stimula creşterea economică. 

Deciziile pe care le ia BCE sunt importante şi pentru România deoarece dacă instituţia relaxează şi mai mult condiţiile de creditare finanţarea în euro are premise să redevină mai ieftină decât cea în lei. De asemenea, economia românească depinde de economiile din zona euro deoarece acolo se duc aproape jumătate din exporturile româneşti, iar sistemul bancar din România este dominat de băncile occidentale.

Mulţi analişti se aşteaptă ca în şedinţa de joi BCE să micşoreze cu 10-15 puncte procentuale dobânda de politică monetară, aflată acum la minimul record de 0,25%, şi să ducă dobâda la depozitele constituite de băncile comerciale în teritoriu negativ pentru prima dată în istoria instituţiei, scrie Financial Times. Prin reducerea dobânzilor la depozite BCE taxează practic băncile pentru rezervele protejate în „cuferele“ sale. Prin aceşti paşi istorici banca zonei euro poate, în teorie, să forţeze băncile din miezul sănătos al uniunii monetare să finanţeze băncile de la periferie şi să slăbească euro, a cărui putere, susţin liderii unor ţări precum Franţa, reduce competitivitatea exporturilor.

Creditarea pentru companiile din zona euro este în scădere, în pofida semnelor de revenire economică. Condiţiile de finanţare sunt dificile în special pentru companiile mici din ţările cel mai dur lovite de criză.

Investitorii s-au săturat de cuvinte şi aşteaptă acţiune

Pieţele financiare jubilează în faţa perspectivei injecţiilor cu bani ieftini şi ar reacţiona puternic dacă banca centrală a zonei euro nu face joi paşii aşteptaţi, atenţionează agenţia Thomson Reuters. Oficialii BCE nu au făcut nimic să descurajeze aşteptările investitorilor. Din 50 de economişti intervievaţi de Bloomberg, 44 se aşteaptă ca BCE să ducă sub 0% dobânda la depozite. În Europa doar băncile centrale ale Suediei şi Danemarcei au introdus dobânzi negative pentru depozite.

Întâlnirea de joi va avea loc cu o zi înainte de aniversarea a 70 de ani de la debarcarea forţelor aliate din Normandia, în „ziua D“. Joi va fi „ziua D“ pentru BCE, cu „D“ de la Draghi, notează The Guardian.  Preşedintele BCE, italianul şcolit pe Wall Street Mario Draghi, i-a „fermecat“ până acum pe investitori cu cuvinte, aducând calm pe pieţele de finanţare cu promisiunea că va face tot ce se va putea pentru a salva euro. Investitorii vor acţiune în condiţiile în care revenirea economiilor din zona euro este neechilibrată.

„Conferinţa din mai a lui Draghi a întărit aşteptările că BCE va acţiona, iar BCE va vrea să pară curajoasă. Riscul este ca, dacă acţiunile BCE sunt percepute ca prea timide, condiţiile de creditare să înceapă rapid să se înăsprească“, spune Nikolaus Keis, economist la UniCredit.

Mai multă atenţie pentru companii mici şi mijlocii

Surse apropiate situaţiei au spus pentru Reuters că pe lângă reducerea tuturor dobânzilor, pachetul de măsuri de politică monetară pregătit pentru şedinţa de joi a BCE include măsuri pentru stimularea creditării pentru întreprinderi mici şi mijlocii. Instituţia va anunţa, probabil, împrumuturi ieftine la dobândă fixă, cunoscute sub denumirea de operaţiuni de refinanţare pe termen lung, prin care băncile vor putea lua bani cu împrumut de la banca centrală oricât vor sub forma unor credite cu scadenţa de câţiva ani. BCE a folosit astfel de instrumente în timpul crizei pentru a pompa aproximativ un miliard de euro în sistemul financiar al zonei euro pentru a preveni îngheţarea pieţei interbancare de creditare. De data aceasta programul ar putea fi mai mic deoarece şi necesarul de lichiditate al băncilor este mai redus.

Dobânda fixă va depinde de angajamentele băncilor de a sprijini creditarea în anumite sectoare, spun surse apropiate situaţiei citate de Financial Times.

Acţiunile fără precedent ale BCE ar veni în condiţiile în care inflaţia din zona euro este la o cotă îngrijorătoare, de 0,7%, sub ţinta urmărită de bancă, de puţin sub 2%, iar unii analişti avertizează asupra pericolului ca zona euro să cadă victimă deflaţiei, scăderea prelungită a preţurilor. Reducerea preţu­rilor erodează profiturile companiilor şi în cele din urmă economiile naţionale.

Draghi a semnalat săptămâna trecută că va acţiona pentru a stimula creditarea spunând că barierele puse în calea creditării „reprezintă o frână pusă revenirii economiei în ţările cu probleme, ceea ce adaugă presiuni deflaţioniste“. BCE insistă însă că nu vede încă pericolul deflaţionist.

„Suntem pregătiţi să acţionăm. Nu închidem ochii la pericolele care ar putea veni dintr-o perioadă lungă cu inflaţie slabă“, a spus şi vicepreşedintele BCE Vitor Constancio.

Ce nu poate rezolva Banca Centrală Europeană este problema cererii de creditare

Relaxarea spre care tinde BCE este direcţionată spre creditare, pentru că sunt voci care se plâng că întreprinderile mici şi mijlocii nu sunt finanţate suficient, iar în România direcţia va fi aceeaşi, spune analistul economic Aurelian Dochia. El nu se aşteaptă însă ca modificările în România să fie „atât de imediate“ şi de amploare. „Nu este un pas de mişcare atât de mare“, spune Dochia. Însă ce nu poate rezolva BCE este problema cererii de creditare, care nu este suficientă. Foarte multe companii recunosc că au acces la creditare în condiţii foarte bune, dar curajul lor de a se angaja în a cere credite nu a revenit, afirmă Dochia. „Companiile nu au curaj pentru că nu sunt convinse că revenirea este de durată şi nu sunt sigure că vor găsi o piaţă pe care să vândă ce produc suplimentar“, a precizat analistul.

Sursa: Ziarul Financiar