02. Cash_shutterstock_132181025
Produse financiare pentru cash

Deloitte: Scumpirea gazelor naturale va şterge 6% din PIB prin închiderea industriei

 

19 martie 2014

Creşterea accelerată a preţului gazelor naturale, în contextul unei pieţe a gazelor fără concurenţă reală, va provoca relocarea industriei româneşti în străinătate, cu efectul unei contracţii de 6% în economie şi intrarea în şomaj a 500.000 de persoane, arată un studiu realizat de firma de consultanţă Deloitte la comanda CONPIROM, asociaţie industrială care reuneşte mai mulţi mari consumatori de gaze.

Acesta este scenariul cel mai pesimist luat în calcul în studiu ca o consecinţă a dereglementării pre­ţului gazelor naturale din producţia internă.

Preţul gazului pentru consumatorii industriali a crescut deja de la 49 lei/MWh în decembrie 2012 la 72 lei/MWh în prezent, iar o nouă etapă va fi depăşită pe 1 aprilie, când preţul va creşte cu încă 24%, la 89,4 lei/MWh. Conform calendarului în vigoare, preţul va mai creşte de două ori, în iulie şi octombrie, până la nivelul de 119 lei/MWh. Reprezen­tanţii industriei spun însă că nu sunt pregătiţi să absoarbă aceste creşteri de cost, pe care nu le pot transfera clienţilor, şi cer amânarea calendarului de liberalizare.

„Orice ţară care vrea să-şi facă industria competitivă trebuie să-şi menţină un avantaj economic“, a declarat Au­re­lian Voia, director general al CESIRO, asociaţia produ­cătorilor de ceramică, pentru care gazele naturale reprezintă 17% din costurile de exploatare.

„Analizându-se impactul în şase subsectoare industriale care ar întâmpina dificultăţi în transmiterea costurilor de producţie, în contextul interna­ţio­nalizării pieţelor, impactul total, atât direct cât şi indirect, constă într-o reducere a contribuţiei la PIB de 6,3 mld. euro (o scădere de aproximativ 5%) şi afectarea a 525,7 mii de locuri de muncă. Rata şomajului creşte de la 5,4% la 9,1%“, se menţionează în raportul Deloitte.

Cele şase ramuri vulnerabile la riscul de relocare sunt industria textilă, fabricarea hârtiei, chimia, cauciucul, ceramica şi metalurgia.

Cât de liberă este concurenţa pe piaţa gazelor?

În timp ce pieţele pe care activează industriile menţionate sunt globale, piaţa gazelor naturale din România este un oligopol, cu doi producători – Romgaz şi OMV Petrom – şi un singur furnizor extern, anume gigantul rus Gazprom.

Autorii studiului mai subliniază că aşa-numita liberalizare a preţului gazelor naturale din producţia internă reprezintă de fapt alinierea la preţurile de import. Cum tot gazul care ajunge în România, fie prin Ucraina, fie prin Ungaria, este la origine tot gaz rusesc, jocurile pe această piaţă vor continua să fie făcute de Gazprom.

„România este o ţară de frontieră, expusă riscurilor geopolitice“, a arătat Valeriu Binig, directorul departamentului de servicii financiare, energie şi resurse din Deloitte. Toate statele din Europa de Est sunt puternic dependente de importurile de gaz din Rusia, cu excepţia României, unde produc­ţia internă încă acoperă până la 80% din cerere. Situaţia este însă complet diferită în vestul Europei. Franţa, de exemplu, îşi acoperă aproape întregul necesar de gaze naturale din importuri, însă are 13 surse de gaz, inclusiv Rusia, dar şi Algeria şi Olanda, potrivit datelor Agenţiei Internaţionale de Energie. Spania importă gaze pe cale maritimă din Nigeria şi chiar din Trinidad-Tobago, iar Marea Britanie este cel mai mare consumator european al gazului lichefiat adus din Qatar.

Efectul direct al acestei diversităţi a surselor de aprovizionare este reducerea puterii Gazprom în negocierea cu consumatorii, cu efectul că preţul plătit de Marea Britanie pentru gazul rusesc era în 2012 cel mai mic din Europa.

Fără alternativă

„Pentru România, se estimează că nicio rută de aprovizionare alternativă nu va deveni operaţională/accesibilă pe termen mediu“, precizează însă studiul Deloitte, autorii înţelegând prin „termen mediu“ o perioadă de circa cinci ani. România a sprijinit politic şi financiar proiectul gazoductului Nabucco, prin care gazele naturale ar fi fost aduse din Azerbaidjan prin Turcia şi apoi ar fi traversat Grecia, Bulgaria şi România în drumul către restul Europei.

Proiectul a picat însă şi proprietarii zăcământului azer din care vor fi extrase gazele au ales o altă rută, care trece prin Grecia şi apoi Italia.

România mai este implicată în proiectul AGRI, prin care gazul azer ar traversa teritoriul Georgiei, după care ar fi lichefiat şi transportat pe Marea Neagră până în portul Constanţa. Fezabilitatea proiectului este incertă, iar starea acestuia este necunoscută.

În prezent, singurul proiect de gazoduct care chiar se află în construcţie este South Stream, însă scopul acestuia este de a aduce tot gaz rusesc către Europa, dar pe o rută care să ocolească Ucraina.

O tranziţie de 14 ani

În contextul în care consumatorii din România vor rămâne pe termen mediu captivi politicii de preţuri a Gazprom, una dintre concluziile studiului Deloitte este necesitatea amânării dereglementării preţului gazului indigen.

De altfel, industria a primit deja o „promisiune“ din partea preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), că actualul calendar de liberalizare va fi amânat cu un an, a spus Mihai Ivaşcu, secretarul general al CONPIROM. Reprezentanţii asociaţiei doresc ca pe baza studiului citat să convingă guvernul să solicite Comisiei Europene o derogare de la calendarul deja agreat, invocând consecinţele asupra industriei.

Autorii raportului sugerează stabilirea unei perioade de respiro de 8-14 ani, timp în care România ar trebui să dezvolte infra­structura de transport al gazelor pentru a permite importurile din alte surse, „pentru a micşora dependenţa energetică şi riscurile asociate unor practici oligopoliste“. În plus, România ar folosi această „pauză“ şi pentru a-şi dezvolta producţia internă de gaze naturale, prin exploatarea resurselor din Marea Neagră şi, posibil, a celor din surse necon­ven­ţio­nale, adică şistul.

Specialiştii de la Deloitte propun şi introducerea unui mecanism pentru plafonarea preţului maxim al gazelor pentru consumatorii industriali, limitarea exporturilor de gaze şi stabilirea preţu­lui gazului intern în funcţie de costurile reale de producţie.

Sursa: Ziarul Financiar