02. Cash_shutterstock_132181025
Produse financiare pentru cash

Previziuni economice îmbunătăţite pentru România, de 2,8% în 2014 şi 3,2% anul următor

 

11 iunie 2014

Banca Mondială (BM) a îmbunătăţit prognozele de creştere economică pentru România de la 2,5% cât estima în ianuarie pentru acest an la 2,8% şi de la 2,7% la 3,2% pentru anul următor, potrivit prognozei economice globale a instituţiei financiare.

În 2016, PIB al României va creşte cu 2,9%, se arată în raport.

„În Ungaria şi România sunt semne clare că cererea externă mai puternică conduce la îmbunătăţiri pe piaţa muncii şi recuperare a cererii de consum. În general, la nivelul regiunii, inflaţia redusă va permite băncilor centrale să menţină politici monetare de sprijinire a recuperării economiei şi consumului”, se arată în raport.

Fondul Monetar Internaţional şi Guvernul mizează în acest an pe o creştere economică de 2,2-2,5%, potrivit ultimei scrisori de intenţie transmisă creditorului de la Washington. FMI estimează, în cea mai recentă ediţie a Prognozei Economice Globale, publicată în luna aprilie, o creştere economică de 2,2% pentru România în acest an, urmată de o accelerare la plus 2,5% în anul următor.

Comisia Europeană anticipează că PIB al României va creşte cu 2,5% în acest an şi cu 2,6% în 2015, potrivit prognozei economice de primăvară, publicată la începutul lunii mai de executivul de la Bruxelles.

Pentru regiunea Europa şi Asia Centrală, banca anticipează avans al PIB de 2,4% în acest an, urmat de o accelerare la 3,7% anul următor şi la 4% în 2016.

Creşterea consumului privat în România se va accelera de la l,7% anul trecut la 2% în acest an şi la 2,4% în 2015 şi 2016. Consumul guvernamental va creşte, de asemenea, mai puternic, cu 1,2% în 2014, 1,3% anul următor şi 1,4% în 2016, faţă de 1% anul trecut, notează BM.

În regiune, instituţia estimează creştere economică de 1,7% pentru Bulgaria în acest an, urmată de o accelerare la 2,4% anul următor, în timp ce pentru Ungaria rata de creştere se va menţine aproape neschimbată, de la 2,4% anul acesta la 2,5% anul următor.

Pentru Republica Moldova, BM anticipează un avans al PIB mai accelerat, de 3% pentru anul în curs şi de 3,8% în 2015.

În Turcia, una dintre cele mai mari economii din regiune, creşterea economică se va situa la 2,4% în acest an, dar va urca la 3,5% anul următor.

Ucraina va înregistra în 2014 o contracţie economică de 5%, ca urmare a crizei prin care trece ţara de la începutul anului, urmând să revină pe creştere anul următor, când PIB va urca cu 2,5%, se arată în raport.

Economia Rusiei, care a anexat în martie regiunea ucraineană Crimeea, va avea o evoluţie slabă, dar mai bună decât cea a Ucrainei, cu un avans al PIB de 0,5% în acest an şi de 1,5% anul următor.

Mai multe dintre ţările din regiune, Croaţia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Rusia şi Slovacia, au fost reclasificate de Banca Mondială în categoria ţărilor cu venituri ridicate.

Pentru Polonia, BM aşteaptă creştere puternică atât în acest an cât şi în 2015, de 3,3%, respectiv 3,5%. În Cehia, avansul PIB va fi mai lent, de 2% anul acesta şi de 2,4% anul viitor.

La nivel global, economia va creşte în acest an cu 2,8% şi cu 3,4% în 2014, notează BM.

Vremea foarte rece din timpul iernii în SUA, criza din Ucraina, reechilibrarea economică din China, crizele politice din mai multe state şi progresele lente în privinţa reformelor structurale conduc la un al treilea an de avans al PIB mai lent de 5% pentru ţările în dezvoltare, notează instituţia financiară internaţională.

Banca a înrăutăţit estimarea pentru această categorie de ţări, în care se află şi România, de la 5,3% în ianuarie la 4,8%. Ţările cu venituri ridicate vor avea un ritm mai lent de creştere, de 1,9% pentru 2014 şi de 2,4% pentru anul următor.

China va înregistra creştere economică de 7,6% în acest an, dar avansul depinde de succesul eforturilor de reechilibrare a economiei, se arată în raport.

Zona euro va consemna creştere economică de 1,1% în acest an, în timp ce în Statele Unite, în pofida unui început mai slab în primul trimestru, PIB va urca cu 2,1% pe ansamblul anului.

Sursa: Ziarul Financiar