02. Cash_shutterstock_132181025
Produse financiare pentru cash

Antonescu renunţă la condiţia desfiinţării USD. Premierul Ponta, pentru Gândul:

 

24 februarie 2014

Liberalul Antonescu face o nouă mişcare surpriză în negocierile cu premierul Ponta şi a anunţat că a renunţat la condiţia desfiinţării USD. Această solicitare fusese cuprinsă într-o Rezoluţie votată de conducerea PNL. Premierul Victor Ponta a declarat pentru gândul că discuţia este despre USL, nu despre USD.

victor_ponta_crin_antonescu1_58458500

 

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat că liberalii renunţă la condiţia votată în Rezoluţia Biroului Politic Naţional în care se cerea desfiinţarea USD (PSD – PC – UNPR).

Liberalii susţineau în Rezoluţia votată de conducerea partidului că prin înfiinţarea USD se încalcă protocolul USL.

La finalul şedinţei conducerii PNL, liberalii s-au declarat nemulţumiţi de constituirea USD (PSD-PC-UNPR), în condiţiile în care în protocolul USL se prevede că părţile nu vor accepta sau iniţia participarea separată în alte alianţe electorale, iar, dacă se intră separat la alegeri, să o facă sub sigla proprie.

„În cazul participării pe liste separate şi cu candidaţi proprii, partidele vor utiliza denumirea integrală, denumirea prescurtată, semnul permanent şi semnul electoral cu care acestea sunt înscrise la Tribunalul Bucureşti”, se arată în capitolul „dispoziţii finale şi tranzitorii” al protocolului USL la punctul 9.7.

La următorul punct se precizează că „cele două părţi nu vor accepta sau iniţia participarea separată în alte alianţe electorale”.

Constituirea USD este considerată drept o încălcare a celor două puncte din protocolul USD de către conducerea PNL, care solicită PSD respectarea protocolului semnat.

Antonescu a precizat că noua poziţie a PNL a fost prezentată de vicepreşedintele Mihai Voicu într-o emisiune tv şi transmisă purtătorului de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan.

„Nu are nicio relevanţă anunţul. Discuţia este despre guvernare şi noi dorim să guvernăm ca USL, nu ca USD. Acest lucru l-am spus mereu”, a declarat pentru gândul premierul Victor Ponta.

Conducerea PNL a propus pentru deblocarea situaţiei ca premierul Ponta să accepte modificarea structurii Guvernului în Parlament pentru ca prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis să poate fi vicepremier şi ministru de Interne. În caz contrar, liberalii au ameninţat că ies de la guvernare, prin demisia miniştrilor PNL din Guvern.

Premierul Ponta a propus două variante: fie se menţine actuala structură a Guvernului, caz în care vicepremierul PNL trebuie să fie şi ministrul de Finanţe, fie se modifică structura Guvernului, iar Guvernul va avea patru vicepremier. PNL a respins ambele propuneri venite din partea premierului. Singurul lucru asupra căruia s-au înţeles PNL şi cei din USD a fost transformarea miniştrilor delegaţi în miniştrii plini.

Sursa: Gândul