02. Cash_shutterstock_132181025
Produse financiare pentru cash

Crin Antonescu, pentru Gândul: „Nu am cerut ieşirea PNL de la guvernare”.

 

17 februarie 2014

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat duminică seara, pentru Gândul, că nu a cerut ieşirea PNL de la guvernare. Cu toate acestea, liberalii au mai multe condiţii pentru rămânerea la guvernare, pe care Crin Antonescu le va discuta luni cu Victor Ponta.

crin-antonescu

 

După aproape cinci ore de discuţii, liderii PNL au decis să nu accepte înfiinţarea celei de-a patra funcţii de vicepremier pentru liderul PC, Daniel Constantin. În caz contrar, dacă premierul Ponta insistă să vină în Parlament cu un guvern în care preşedintele PC apare în această poziţie, PNL se retrage de la guvernare. De asemenea, s-a insistat ca în negocierile cu PSD să nu fie acceptate alte condiţii ale acestora, ţinând cont de faptul că la remanierea guvernamentală PNL nu a solicitat vreun minister în plus, ci doar înlocuirea unor oameni din ministere şi funcţii care aparţin liberalilor.

Liberalii sunt profund nemulţumiţi şi de constituirea USD(PSD-PC-UNPR), în condiţiile în care în protocolul USL se prevede că părţile nu vor accepta sau iniţia participarea separată în alte alianţe electorale, iar, dacă se intră separat la alegeri, să o facă sub sigla proprie.

„În cazul participării pe liste separate şi cu candidaţi proprii, partidele vor utiliza denumirea integrală, denumirea prescurtată, semnul permanent şi semnul electoral cu care acestea sunt înscrise la Tribunalul Bucureşti”, se arată în capitolul „dispoziţii finale şi tranzitorii” al protocolului USL la punctul 9.7.

La următorul punct se precizează că „cele două părţi nu vor accepta sau iniţia participarea separată în alte alianţe electorale”.

Constituirea USD este considerată drept o încălcare a celor două puncte din protocolul USD de către conducerea PNL, care solicită PSD respectarea protocolului semnat.

O altă cerinţă este să nu se transfere competenţe de la Ministerul de Finanţe, care revine PNL,  la SGG aşa cum s-a întâmplat cu Transelectrica şi Transgaz, în ultima şedinţă de guvern. Surse din partid au declarat, pentru gândul, că, dacă PSD nu acceptă condiţiile PNL, Antonescu are mandat să rupă USL. În şedinţa PNL, au existat reproşuri la adresa PSD şi a premierului Ponta din cauza faptului că în ultimii doi ani „a golit de conţinut ministerele PNL”.

”Crin Antonescu şi Klaus Iohannis au primit un mandat de fermitate, respectarea cu stricteţe a protocolului USL. PNL îşi doreşte să facă parte din guvern, să nu ne abatem de la protocolul semnat”, a declarat la finalul discuţiilor purtătorul de cuvânt al liberalior, Cristina Pocora.

Aceasta a evitat un răspuns tranşant la întrebarea dacă PNL va ieşi de la guvernare dacă Victor Ponta nu va accepta condiţiile liberalilor.

Acest lucru a fost admis însă indirect de liderul PNL Ilfov, Marian Petrache.  ”Poziţia PNL e să fie trei vicepremieri. Şi mie mi-e greu să cred că mare lucru se mai poate face”, a spus el, precizând că nu mai crede în USL şi este pentru ieşirea de la guvernare. La rândul său, Aristotel Căncescu de la Braşov a spus că s-a pronunţat şi el pentru ieşirea de la guvernare, invocând faptul că nu a primit bani pentru investiţii.

„Nu acceptăm o guvernare umilitoare”

Mai mulţi preşedinţi de filiale ai PNL contactaţi de gândul au declarat că la şedinţa din Aviatorilor s-a decis ca liberalii să fie mai tranşanţi în guvernare şi să nu accepte „condiţiile umilitoare” puse de cei de la PSD.

Crin Antonescu le-a cerut celor prezenţi să-şi spună punctul de vedere asupra situaţiei din USL, inclusiv asupra mandatului de negociere cu care trebuie să meargă la Victor Ponta.

Majoritatea a decis că ieşirea de la guvernare este de preferat unei poziţii oscilante în care liberalii să fie percepuţi că se „agaţă de ciolan”.

Crin Antonescu a declarat pentru gândul că nu a cerut ieşirea PNL de la guvernare.

Chiţoiu le-a prezentat dezavantajele ieşirii de la guvernare

Fostul vicepremier şi ministru de Finanţe, Daniel Chiţoiu, le-a spus colegilor de partid că în negocierile cu PSD ar trebui incluse şi puncte din zona economică.

Vicepreşedintele PNL le-a spus colegilor de partid că o eventuală ieşire de la guvernare ar priva PNL de două măsuri economice pe care le pot impune în partea a doua a anului.

Astfel, reducerea CAS cu cinci puncte procentuale şi neimpozitarea profitului reinvestit, măsuri susţinute intens de PNL în Guvern şi negocierile cu FMI ar putea fi amânate.

Surse din PNL au declarat pentru gândul că Daniel Chiţoiu le-a spus colegilor de partid sunt deja convenite cu FMI şi că s-a muncit foarte mult pentru ele.

Stroe, întrebat dacă PNL ar trebui să rămână la guvernare: Da, e obligatoriu

Deputatul Radu Stroe a declarat, duminică, la sosirea la sediul PNL că rămânerea liberalilor la guvernare ”este obligatorie”.

Întrebat  ce se discută la reuniunea PNL, el a răspuns: „Sper că menţinerea USL, rămânerea la guvernare, poate şi despre alegerile europarlamentare pe liste comune şi prezidenţiale, pentru că toate trebuie discutate la pachet”. Stroe a susţinut că liderii şi aleşii PNL vor rămânerea la guvernare. Întrebat dacă PNL ar trebui să rămână la guvernare, el a răspuns: „Da, e obligatoriu”.

Referitor la alegerile europarlamentare, Radu Stroe a menţionat că, din punctul său de vedere, este o opţiune valabilă să se meargă pe liste comune cu PSD. El a spus că le va cere colegilor să ia în calcul şi să voteze această variantă.

La rândul său, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, întrebat dacă PNL rămâne la guvernare, a spus: „Cred că mi-am exprimat foarte clar punctul de vedere. PNL trebuie să-şi păstreze toate funcţiile”.

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a arătat că îşi doreşte ca PNL să rămână la guvernare, dar protocolul USL trebuie respectat.

„Eu îmi doresc să rămânem la guvernare, dar cred că trebuie să ne aducem aminte că am semnat un prortocol şi că acel protocol trebuie respectat”, a spus Robu. El a menţionat că protocul are la bază paritatea PNL – PSD şi a arătat că trebuie respectată structura iniţială a Guvernului.

Liderii PNL s-au reunit, duminică seară, într-o şedinţă informală, pentru a discuta pe tema mandatului de negociere într-o nouă reuniune a USL, care ar putea avea loc luni, dar şi legat de strategia parlamentară a liberalilor pentru săptămâna care începe, după cum au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din PNL.

Sursa: Gandul