02. Cash_shutterstock_132181025
Produse financiare pentru cash

Ponta îşi umflă guvernul ca să facă loc tuturor: Patru vicepremieri şi încă

 

USL guvernul 2

 

12 februarie 2014

Liberalii şi social-democraţii din USL s-au despărţit aseară fără să ajungă la o concluzie în privinţa viitoarei structuri guvernamentale din care ar urma să facă parte primarul Sibiului Klaus Iohannis în calitate de ministru de interne şi de vicepremier.

În mod neaşteptat, premierul Victor Ponta, care anunţase că îl acceptă fără obiecţii pe Klaus Iohannis ca vicepremier, a ridica miza şi a anunţat că vrea ca guvernul său să aibă patru vicepremieri şi nu trei, ca în prezent. Postul de vicepremier nou creat ar urma să revină PC, un partid care a ajuns la guvernare pe locurile destinate PNL (în cadrul USL) dar care marţi a încheiat o înţelegere electorală cu PSD şi UNPR numită USD (Uniunea Social-Democrată). Cele trei partide (PSD, UNPR şi PC) vor candida la alegerile europarlamentare sub sigla „USD“, foarte puţin diferită de „USL“, iar liberalii cu acronimul lor, PNL.

Ponta vrea să le dea acum celor din PC şi o poziţie de vicepremier, ceea ce ştirbeşte din autoritatea PNL. Mai mult, PSD vrea să ridice la rang de miniştri „plini“ pe actualii miniştri delegaţi de la buget (Liviu Voinea, înscris luni în PSD), energie (Constantin Niţă, PSD), păduri (Lucia Varga, PNL) şi IMM-uri (Maria Grapini, PC). După cum se observă, doar un ministru din această categorie este de la PNL, restul fiind din tabăra ce formează acum proaspăta USD.

Cei din PNL au fost atât de supăraţi, şi au lăsat să se vadă asta, încât au plecat de la discuţii fără să facă nicio declaraţie, lucru mai puţin uzual. În schimb, premierul Ponta şi-a asumat propunerile de mai sus.

„A existat o altă discuţie – de asemenea bazată pe lucruri care nu au funcţionat în Guvern, ele nu au fost totdeauna publice, dar eu le simt în fiecare zi practic – şi anume ca patru miniştri delegaţi să devin miniştri plini: e vorba despre ministrul bugetului, ministrul energiei, ministrul apelor şi pădurilor şi ministrul IMM-urilor“, a spus Ponta, citat de Mediafax. El a menţionat că potrivit pro­punerii sale, guvernul urma să aibă patru vicepremieri – PNL, PSD, PC şi UNPR.

După întâlnirea cu PSD, liderii PNL s-au strâns în şedinţă, iar la sfârşitul acesteia, la orele 20.00, au plecat din sediul partidului fără să facă declaraţii. În schimb, în cursul zilei de ieri dinspre partea liberală s-au făcut comentarii despre o posibilă ruptură.

„Ruperea USL, care pare să se prefigureze în acest moment, mi se pare a fi o gravă greşeală politică, cu consecinţe extrem de serioase asupra României şi a cetăţenilor ei“, a comentat fostul premier şi preşedinte al PNL Călin Popescu-Tăriceanu.

Chiar şi Iohannis a vorbit ieri dimineaţă despre ipoteza unei rupturi. Întrebat dacă ne­gocierile s-ar putea prelungi, Iohannis a afir­mat că, cu cât acestea vor fi mai lungi, cu atât vor scădea şansele de realizare a proiectului.

„Şansele scad exponenţial dacă nu ter­minăm astăzi. Şansele unei reuşite pe această negociere scad. În situaţia optimală, situaţia ar trebui rezolvată săptămâna asta, în cel mai rău caz săptămâna viitoare. Dacă va fi după săptă­mâna viitoare, nu va mai fi“, a spus Iohannis, potrivit Mediafax.

Întrebat dacă USL s-ar putea rupe în cazul în care negocie­rile actuale eşuează, Iohannis a răspuns: „Dacă negocierile merg prost, se poate“.

Sursa: Ziarul Financiar