02. Cash_shutterstock_132181025
Produse financiare pentru cash

Trecerea României la euro a devenit obiectivul principal al guvernatorului Mugur Isărescu: „Nu cred în decenii, nu mă ajută vârsta”

 

17 iunie 2014

Mugur Isărescu, avizat pentru al cincilea mandat de guvernator BNR, a declarat în comisiile parlamentare că este nevoit să opteze pentru aderarea la zona euro în următorii ani, întrucât nu îl ajută vârsta să mai creadă în decenii, sugerând, implicit, că doreşte adoptarea euro sub mandatul său.

„Nu cred în decenii, nici nu mă ajută vârsta să mai pot să mai cred în aşa ceva. Pe dumneavoastră vă ajută vârsta, cu siguranţă. Sunt foţat să fiu optimist şi să fiu angajat în acest obiectiv, care este extrem de ambiţios, dar care se poate încă atinge”, a spus Isărescu, răspunzând interpelării deputatului PDL Andreea Paul, care l-a rugat să răspundă, sincer, în câte decenii ar putea România să adere la zona euro.

El a arătat că BNR a salutat faptul că s-a ajuns un consens politic la nivelul cel mai înalt pentru adoptarea euro în 2019, referindu-se la preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta.

„În opinia BNR obiectivul este ambiţios, dar încă fezabil. Este un drum lung şi anevoios. Cu alte cuvinte, această ţintă ar trebui să fie acoperită cu un parcurs cu obiective intermediare, cu lucruri mult mai concrete, şi BNR lucrează la aceste chestiuni”, a adăugat Isărescu în discursul ţinut în faţa comisiilor de buget, finanţe – bănci reunite pentru avizarea viitorului CA al băncii centrale.

El a menţionat că la nivelul BNR a fost înfiinţat un comitet pentru pregătirea trecerii la euro, organism unde se aşteaptă la o mai mare participare din partea guvernanţilor.

„Vom depune toate eforturile să reuşim ca membri ai Guvernului să participe la lucrări, ca să putem să definim nişte obiective”, a completat Isărescu.

Guvernatorul BNR a punctat că înainte de criză între ţările postcomuniste România era cu ţinta de trecere la euro cea mai întârziată, respectiv 2015.

„Datorită crizei, dar nu numai, s-au schimbat multe din paradigmele adoptării monedei unice. Mai toate ţările au lărgit aria de indicatori şi preocupări, se vorbeşte de un tablou mult mai larg, în jur de 11 indicatori de convergenţă reală, sintetizaţi de PIB/locuitor, dar nu numai acesta (…) Suntem prima ţară dintre cele care şi-au fixat un termen. Bulgaria, Polonia şi Cehia şi-au păstrat un obiectiv mai mult general: când condiţiile o vor permite”, a adăugat Isărescu.

Şeful băncii centrale a arătat că deşi pare un obiectiv pur monetar, aderarea la euro presupune în acest moment reforme structurale care să flexibilizeze pieţele, să reducă disparităţile regionale şi chiar să schimbe mentalităţi.

„Dacă se lucrează coerent, acest obiectiv trebuie să fie un obiectiv de ţară, care să fie folosit drept catalizator şi ancoră, să fie un proces catalizator în economia românească şi o ancoră care să ne ambiţioneze să facem lucrurile la timp şi nu în ultimul moment”, a conchis Isărescu.

Mugur Isărescu a fost avizat în unanimitate de comisiile parlamentare reunite de buget, finanţe-bănci din Parlament pentru al cincilea mandat de guvernator al BNR, cu o perioadă de cinci ani, poziţie pe care ocupă de 24 de ani.

Doctor în ştiinţe economice, Isărescu este guvernator al BNR din septembrie 1990 şi preşedinte al Consiliului de Administraţie. În 1990, numirea sa a fost făcută de către Guvern, iar din 1991 a primit mandat din partea Parlamentului, care a fost reînnoit de trei ori până în prezent, cu o durată de cinci ani, respectiv în decembrie 1998, noiembrie 2004 şi octombrie 2009.

Sursa: Ziarul Financiar