02. Cash_shutterstock_132181025
Produse financiare pentru cash

Randamente și de trei ori mai mari decât la depozite. Unde le găsești

 

14 decembrie 2015 Piața de obligațiuni corporatiste a început să ofere în ultimul timp randamente de două sau chiar trei ori mai mari decât cele pe care sunt dispuse să le ofere băncile pentru banii românilor.

În prezent, creditorii au dobânzi la depozite sub 3% pe an, dacă este vorba de lei, și sub 1%, dacă e vorba de euro sau dolari. Doar câteva bănci de pe piața locală mai remunerează economiile în valută ale românilor cu dobânzi peste 1 sau 1,5% pe an.

În schimb, în ultimul timp mai multe companii au emis obligațiuni în lei pe piața bursieră, randamentele anuale oferite depășind substanțial câștigurile bancare. Este un tip plasament care satisface apetitul scăzut pentru risc al anumitor investitori, deoarece este vorba de o dobândă fixă.

Astfel, în octombrie, Banca Internațională de Investiții a atras de pe piața locală 25 de milioane de euro.
Banca a emis 11.100 obligatiuni, cu o valoare nominală de 10.000 de lei cu o dobândă de 4,1% pe an, plătibilă anual.

De asemenea, în decembrie au început să se tranzacționeze pe piața AeRO obligatiunile emise de compania Advanced Retail System (ADRS18). Compania a atras în octombrie aproape 4 milioane lei prin vânzarea de obligaţiuni cu maturitate de 3 ani şi o dobândă fixa de 10% pe an, plătibilă trimestrial.

La jumătatea anului, şi Primăria Bucureşti a emis obligaţiuni în valoare de 500 de milioane de euro, pentru dobânzi cuprinse între 2,8 și 5,1% pe an. A fost o ofertă la care persoanele fizice au avut limitat accesul, în condițiile în care plafonul minim destinat acestui segment a fost de 500.000 lei.