02. Cash_shutterstock_132181025
Produse financiare pentru cash

Tendintele creditarii in 2014

 

Dragi vizitatori Credit Consilier, incercam prin acest articol sa intelegem impreuna care vor fi tendintele pe piata financiar-bancara din Romania in anul 2014, pentru a anticipa efectele asupra bugetului personal sau al familiei noastre.

Asadar, principalul trend care a devenit aproape o certitudine este scaderea dobanzilor la creditele in lei catre valori comparabile cu cele ale creditului in euro. In general, creditele in lei au o dobanda exprimata ca Robor + Marja fixa, iar Robor-ul are tendinde de scadere (vezi evolutie Robor pe www.creditconsilier.ro), urmand trendul dat de dobanda de politica monetara a BNR. Dobanda de politica monetara a scazut in 2013 de la 5,25% la 4% si, avand in vedere consumul redus si implicit inflatia mica, precum si necesitatea stimularii economiei prin creditarea in lei, BNR are toate motivele sa continue trendul scazator si in 2014 pana la valori de 3%-3,5%.

Prin urmare, daca doriti sa va imprumutati, sfatul Credit Consilier este sa o faceti in lei, argumentele in favoarea acestei decizii fiind urmatoarele:

  • Tendinta dobanzilor in lei este de scadere (Robor la 3 luni a scazut in 2013 de la 6% la 2,44%);
  • Tendinta dobanzilor la creditele in euro este de crestere (Euribor la 3 luni a crescut in 2013 de la 0,12% la 0,28%);
  • Contractand un credit in lei in conditiile obtinerii unui venit tot in lei evitati riscul valutar, adica riscul ca rata dumneavoastra sa creasca urmare a deprecierii leului in raport cu alta valuta presupusa a creditului.

In acelasi timp, bancile vor continua sa promoveze produsele de creditare cele mai profitabile pentru ele si usor de accesat de catre consumator, in special cardurile de credit, dar si creditele de consum negarantate. De aceea, trebuie sa fim atenti ca dobanda anuala efectiva (DAE) pe care o platim pentru astfel de produse sa tinda in jur de 10% pentru creditele de consum negarantate  in RON si sub 20% pentru cardurile de credit in RON.

Daca vorbim despre creditele ipotecare, situatia se complica avand in vedere termenul indelungat (pana la 30-35 ani) pe care acestea sunt contractate si asta pentru ca este foarte greu, daca nu imposibil, sa anticipam tendinte pe o asemenea perioada. Chiar si in acest caz avem cateva certitudini de care trebuie sa tinem cont:

  • Se estimeaza ca pretul mediu la apartamente va scadea si in 2014 cu circa 5%, desi nu este obligatoriu ca tendinta sa se mentina in toate orasele sau toate zonele aceluiasi oras; vorbim doar de medie la nivel de tara si cu siguranta vor exista oportunitati de cumparare in anumite cazuri;
  • Avansul minim la creditele ipotecare in lei este de 15%, iar la cele in euro de 25%; in cazul creditului Prima Casa, care este disponibil exclusiv in RON, avansul minim este de doar 5%;
  • Pretul apartamentelor este stabilit in euro, iar vanzatorii se asteapta sa primeasca prin urmare euro; contractand un credit ipotecar in lei este posibil sa fim nevoiti sa facem un schimb valutar destul de costisitor avand in vedere suma pe care o tranzactionam (contravaloarea unui apartament);
  • Prima Casa ramane cel mai atractiv produs din piata prin prisma dobanzii mici (Robor 3 luni + 2,5%) si avansului redus (5%); daca dispunem de un avans mai mare, deja ne putem gandi si la alte produse ipotecare din piata.

Pentru anul 2014 Credit Consilier va recomanda sa va imprumutati responsabil, de principiu in lei, astfel incat ratele de credit sa nu depaseasca jumatate din venitul disponibil al familiei, dupa plata cheltuielilor minime de subzistenta (Ex: intretinere, mancare). De asemenea, Credit Consilier va recomanda sa corelati termenul creditului cu durata de viata a bunului, evitand situatiile cand bunul pe care in achizitionati prin credit s-a depreciat aproape de o valoare zero, dar inca mai aveti de rambursat din credit.

Pe scurt, regasiti tabelul tendintelor pe 2014 a zece indicatori economici strategici:

Nr.  Indicator Tendinte 2014
1 Produsul Intern Brut Crestere ~ 2% (mai mica decat in 2013)
2 Cursul de schimb RON/EUR Oscilatie între 4,35 si 4,65
3 Pretul apartamentelor Scadere ~ 5%
4 Dobanda la RON Scadere
5 Dobanda la EUR Crestere
6 Pretul benzinei Crestere
7 Pretul utilitatilor Crestere
8 Consumul populatiei Stagnare
9 Creditarea in RON Crestere
10 Exporturi Crestere

Semnat: Credit Consilier